Ce-ar fi fost daca...

Am fost de curand la o lansare de carte. "Ziua in care la capatul celalat al iubirii n-a mai fost nimeni" - Ioana Chicet - Macoveiciuc.
Atmosfera calda, a joaca de copii, a cochetarie de femei tinere si frumoase, a intelepciune de om matur, a griji de parinti, a...acasa!
Am citit romanul a doua zi. Imi era dor de o poveste de dragoste. Nu ca in carti. Nu ca in filme. Ci ca in viata. Cu dezlantuiri de iubiri adolescentine, marcate de tristeti adanci si dureri sfasietoare. Emotii traite ireal de intens daca e sa le privim din perspectiva omului matur, multumit de iubirea calma, rotunda, astamparata - in care s-a asezat.
Nu poti, atunci cand citesti o astfel de carte, sa nu te raportezi la propriile experiente de viata, la propriile trairi, la felul in care intelegi fericirea, la felul in care oferi si iti doresti sa primesti iubirea. La visele tale, spulberate sau implinite, la asteptari si alegeri si dezamagiri, la renuntari, la plecari, la resemnari, la compromisuri, la iubiri trecute, pierdute ori inca traite. Nu poti sa nu iti pui din nou intrebarea ce ti-a mai dat tarcoale uneori - "ce-ar fi fost daca...?"...
Am trait si eu iubirea, cu toate anotimpurile ei. Am cautat si eu, de-a-lungul timpului, raspunsul absolut inutil la atat de firescul "ce-ar fi fost daca...?". M-a durut si m-am ascuns si m-am temut si m-am pierdut de mine si am incetat sa mai cred, sa vreau si sa mai sper.
Ce-ar fi fost daca...m-as fi "asezat" intr-o alta iubire... N-ar fi fost. N-ar mai fi fost. Le-am trait pentru ca aveam nevoie sa ma cunosc. Aveam nevoie sa-mi descopar propriile nevoi, ce parfum au si ce culoare anume. Aveam nevoie sa ma-nteleg. Aveam nevoie sa invat sa iubesc.
Ce-ar fi fost daca...m-as fi "asezat" intr-o alta iubire? N-as fi cunoscut IUBIREA. Iubirea asta pe care o traiesc de peste 20 de ani. Iubirea asta in care am ars, care a durut, care m-a secat pentru a-mi umple apoi sufletul de prea multa fericire. Iubirea in care am ras cum n-am ras vreodata si am plans cum nu credeam ca se poate. Iubire cu imbratisari patimase si despartiri dramatice, iubire calma, rotunda, astamparata. Iubirea asta ilogica, pe care nu o stiu defini, nu o pot masura, iubire fara contur, culoare sau parfum. Iubirea asta care stiu ca e iubire pentru simplul fapt ca am nevoie de ea, sa pot respira.
Ce-ar fi fost daca...nu am fi tradat?... Ar fi durut mai putin. Dar nu am fi stiut niciodata cat de puternica este iubirea, pentru ca nu am fi ajuns sa-i cunoastem limitele... Si, da. Daca as putea sa schimb ceva, as schimba asta. As alege sa nu-i cunosc limitele...

Oana - personajul principal al romanului - isi afla raspunsul. Pe care il stia, de fapt. Traia cu el. Dar avea nevoie de o confirmare care sa vina de undeva, din afara ei. Avea nevoie sa stie ca n-a fost singura in iubirea aia. Ca la capatul celalalt al iubirii a fost cineva. Si a fost. Un om care a iubit-o in felul lui tacut si absent (trista si secatuitoare explicatie...).  Un om care, iubind-o, a redat-o iubirii.